Ne ajută distanța fizică să ne rupem de ceea ce simțim și să ne recăpătăm fericirea?



Astăzi am dat, întâmplător, peste un articol care mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Spunea că ''trebuie să pleci de lângă omul pe care îl iubești (dacă el nu te iubește)și vei fi mai fericită, asta dacă îți pasă de sănătatea ta mentală'', dar așa să fie? Ne ajută distanța fizică să ne rupem de ceea ce simțim și să ne recăpătăm fericirea?

Bertrand Russell spunea ''dacă iubești oamenii în mod spontan, fără niciun efort, este, poate, cea mai mare sursă de fericire, din toate câte există'' și în ceea ce mă privește, sunt de acord cu el deoarece nu iubești un om pentru că te iubește, o faci dintr-un cumul de motive. Sentimentele simțite pentru oamenii de lângă noi ar trebui să ne înnobileze sufletul și astfel să ne aducă echilibru. Dacă te-ai îndrăgostit de cineva și sentimentul nu este reciproc, nu ai de ce să blamezi sufletul acelui om doar pentru că simte diferit față de tine, o faci doar dacă nu ai maturitatea necesară să accepți realitatea sau dintr-un narcisism bolnav. Iubirea adevărată nu știe să facă altceva înafară de să iubească. Oricât de multe nedreptăți ar vedea, va fi capabilă doar să ierte, să accepte și să se păcălească singură. Da, poți pleca de lângă omul care vede prin tine, care e prezent doar fizic în viața ta, dar plecând nu înseamnă că nu-l vei mai iubi; îi ștergi numărul din telefon, mesajele, pozele, dar nu poți șterge amintirile ce te leagă de el. Îl iubești și pleci în căutarea fericirii...cam trist să gândești așa. Iubirea adevărată este necondiționată, punct. Când absența reciprocității te face să suferi, o faci din egoism și egoismul nu înseamnă iubire. Sufletul se îndrăgostește de un alt suflet și înflorește nu datorită celuilalt, ci datorită lui însuși; frumusețea și puritatea sentimentelor sunt înrădăcinate adânc în noi și în noi cresc și se dezvoltă, la umbra conștiinței.

Oamenii confundă de foarte multe ori iubirea cu atașamentul sau cu atracția, de fapt confundă în general ceea ce simt, atunci când nu privesc atent la efectele comportamentului lor. Un om iubește necondiționat atunci când, spre exemplu este înșelat, jignit, etc... suferă, evident, însă alege să ierte; nu știe să facă altceva, este surd, orb, mut și prost. Nu degeaba se zice că iubirea te prostește. Altă dovadă de iubire necondiționată este freamătul interior, emoția care încă le dă în clocot sângele când se află unul în preajma celuilalt, deși a trecut mult timp de când s-au cunoscut și s-au obișnuit unul cu altul.

Iubirea se poate citi foarte ușor pe fețele oamenilor dacă-i privești de aproape când își vorbesc, deoarece există în jurul lor o aură energetică pe care pur și simplu o simți și o mai poți observa în comportamentul lor atunci când se contrazic sau ce ceartă. Oricât de departe ar ajunge cu discuțiile și oricât de iritați ar fi, nu-și adresează jigniri și nici nu pot rămâne supărați.Cei care au astfel de comportamente în preajma partenerilor le au datorită iubirii adevărate și nu ale atașamentului ori egoului. Suferința în iubire vine doar dintr-un suflet confuz și nesigur. O persoană stăpână pe sentimentele ei, se bucură de toată iubirea pe care e capabilă s-o ofere. Faptul că nu primește la schimb ceea ce dă, nu o face mai puțin fericită, dacă fericirea ei nu este condiționată de ceea ce simte celălalt sau de reciprocitate. Oferi iubire pentru că așa simți, pentru că în sufletul tău ai iubire, doar știm cu toții că fiecare oferă ceea ce poartă în inimă. Întorcându-i spatele celui care nu simte la fel poate fi un lucru benefic pentru amândoi și cu siguranță plecând te vei îndepărta de el, dar mă-ndoiesc că poți fi mai fericit, că-ți poți recupera fericirea. Fericirea se află, de cele mai multe ori, în interiorul nostru, nu înafara noastră.




 

©2020 by Divinul feminin. Proudly created with Wix.com