Pictor de noiembrie

Când privirea-ți este prea plină de noiembrie, de frunze moarte, de iluzii;

cand speranța unui soare mai fierbinte ți-e cuprinsă în mâini de plastic, ce nu știu, ce nu simt; cand ți-e zâmbetul mâzgălit la întâmplare de un pictor amator și trist,

ieși din tine, suflete, și pictează-ți alt anotimp, alte mâini, alt zâmbet!

Când ți-e sufletul un fluture de mătase, deșirat pe trei sferturi, zboară!

Învață să zbori chiar și la lumina felinarului, într-o aripă, în singura aripă rămasă întreagă

și nu te limita la a fi om și-a te târî ca șarpele!

Când ți-e inima plină de gânduri ruginite, amintește-ți de noiembrie, acel noiembrie în care s-a născut timpul prezent al verbului a fi

și lasă-te topit în supa de sentimente, lasă-te dizolvat de ele,

croiește altă carne oaselor tale, alt zbor,

lasă-te să fii, zi de zi, Pictor de noiembrie.

Suflet de femeie_M.Camelia